Mitul învățării unui limbaj de programare: te ajută sau nu abilitățile matematice?

de: Teodora Tudosie
02 03. 2020

Mitul conform căruia dacă te pricepi la matematică poți învăța mai ușor un limbaj de programare este contestat de un studiu recent.

În general, despre persoanele pricepute la matematică se crede și că se pricep foarte bine și la programare. Totuși, un studiu recent arată că o persoană care are abilități matematice nu înseamnă neapărat că o va ajuta și să învețe programare. În schimb, abilitățile de comunicare ar fi cele mai utile în acest sens. Astfel, dacă matematica nu este punctul tău forte, asta nu înseamnă că nu poți deveni programator.

O echipă de cercetare din cadrul University of Washington a ajuns la concluzia că o aptitudine naturală pentru învățarea limbilor străine arată mai bine că poți învăța un limbaj de programare decât cunoștințele de bază de matematică.

Nu e nevoie neapărat să te pricepi la matematică pentru a învăța un limbaj de programare

Explicația pentru acest lucru este una destul de simplă: învățarea limbajului de programare este similară învățării unei limbi străine. În consecință, trebuie să înveți cuvinte străine, gramatică și felul în care acestea funcționează împreună pentru a putea comunica idei și intenții. De asemenea, alte funcții cognitive legate de ambele domenii, precum rezolvarea problemelor și utilizarea memoriei de lucru, joacă, de asemenea, roluri cheie.

„Multe bariere în calea programării, de la cursuri necesare, la stereotipurile despre cum arată un programator bun, sunt centrate în jurul ideii că programarea se bazează foarte mult pe abilitățile matematice, dar ideea reiese din datele noastre”, a declarat autorul principal al lucrării, Chantel Prat.

Cercetarea a examinat abilitățile neurocognitive ale aproximativ 40 de adulți în timp ce învățau Python, un limbaj de programare. La final, au observat că cei care au învățat Python mai rapid și cu o precizie mai mare, au un amestec de abilități de rezolvare a problemelor și limbaj.